Certăreții erau trimiși de îndată la psiholog.
Acolo se descărcau, mai pierdeau din energia negativă și, cine știe, poate se împăcau.
Dacă nu-i reușea pe loc acest rezultat, atunci o vedeai pe Vlădan cum o apucă isteria, dezvoltând brusc niște atitudini coleroase și mai departe, pentru a nu degenera într-un veritabil scandal, revenea certăreților rolul de a normaliza tonul discuției.
Era și acesta un lucru bun, dacă erau capabili să facă echipă ca s-o țină în frâu pe zănateca asta.
Era o tactică psihologică de a lui Vlădan de a stinge un conflict minor cu unul aparent apocaliptic.
Dar ce să faci în lipsa lui Tătuțu' ?
Apelezi la Crețu. E bun și el...
"Ce-ai pățit, fetiță dragă, cine te-a supărat ?"
"Ei, cine ? Doamna Vasilache..."
"Vai ! Și de la ce v-ați luat ?"
"Mi-a zis că s-a săturat să tot ia castane din cauza mea și a Serviciului Resurse Umane... A țipat la mine !"
"Lasă, să vezi ce castane îi dau eu ! Cum își permite să creeze animozități la serviciu ? Ce, a uitat că avem o grămadă de lucru la ghișee, asistență, preluat cereri, consiliere juridică ? Lola, uită-te la mine ! Eu nu sunt Tătuțu' s-o țin doar câteva zile, o s-o uit acolo până se dă pe brazdă..."
"Poate totuși, dacă vorbiți cu ea... suntem cu toții foarte stresați. Ne presează Sarion, a început din nou să arunce cu petiții în noi, ne face plângeri penale... Incerci să rezolvi o speță... și când crezi că i-ai dat de cap, mai apar alte trei în loc. Nu mai știi de unde să le apuci..."
"La fel gândesc și eu. Noi toți ar trebui să fim uniți ca frații. Sarion este dușmanul nostru declarat... puneți tunurile pe el ! Țintiți și loviți-l acolo unde-l doare cel mai tare ! Nu-i mai dați niciun drept... Spuneți că așa am zis eu. Da, ajunge ! Prea de tot, prea multe drepturi... o instituție întreagă umblă în vârful degetelor după el : mai vreți un drept, domnu' Sarion ?"
